Viziune asupra lumii despre epocă

Educația estetică a avut mereu în istoria civilizației noastre o funcție de formare a omului. Frumusețea artei învăța înțelegerea sensului vieții, valoarea relațiilor publice și personale.

Tradiția clasică a fost leagănul acestei viziuni asupra lumii.

Valoarea aristocratică a artei, diferența de valori care este semnul distinctiv al frumuseții decad în epoca modernă, apar ca moșteniri ale unei lumi învechite.

Cunoașterea aparține științei și nu artei: de înțelegerea sensului lumii se ocupă cunoașterea tehnologico-științifică, nu dimensiunea estetică a diferitelor forme de artă.

Întrebarea dinaintea noastră este simplă: cine este cel mai potrivit candidat pentru a ajuta partidele noastre să câștige alegerile europene în primăvara anului viitor, să obțină sprijinul Consiliului European și al Parlamentului European și, în cele din urmă, să conducă Comisia Europeană?

Frumusețea, prin ideea sa de excelență, de ierarhie a calităților, de diversitate a valorilor apare ca ceva vag, viziune asupra lumii despre epocă, sau ca o periculoasă moștenire a iraționalismului, o prezență neliniștită în dezvoltarea politică a democrației.

Astfel începe declinul frumuseții, ca valoare transcendentală.

Mai cu seamă după al doilea război mondial atacul asupra frumuseții a fost distructiv. Arta este prima reprezentare vizibilă a frumosului, dar din artă frumusețea a fost exclusă.

Frumusețea este construcție, proiect, utopie, nu este niciodată reactivă, regresivă, disolutivă, afirmă prin stilul său o valoare a existenței care înfruntă față în față nihilismul, lipsa de sens a vieții.

A crea frumusețe vie, a inventa o frumusețe modernă a fost mereu acțiunea necesară pentru a înfrunta și înfrânge nihilismul, adevărată boală spirituală a timpului nostru.